Dragostea mea, ancoră grea, ține-mă strâns; toate mă dor: gura – de dor, ochii – de plâns. Vântul cazu – - poate că nu, dar s-a făcut liniște-n cer, fără puteri, ca la-nceput. Nu mai visez pași pe zăpezi, urme de vulpi; nu mai sunt flori, sufletul lor doarme în bulbi. Singurățăți… Nu mi te-arăți, nu-mi trimiți vești. Cât fără rost. Oare ai fost? Oare mai ești? Rss Apple Podcaster →
