Noi, la Judecata de Acum, considerăm că singurul mod prin care putem să readucem împreună societatea despărțită de „falia” cazului Pașca-Dumbrava este să aflăm cât mai multe informații în legătură cu această speță.

În ideea asta am prezentat, în cea mai recentă ediție a podcastului nostru, un interviu cu o doamnă care a lucrat preț de cinci luni, în 2022, într-unul din centrele ilegale ale lui Viorel Pașca, și-anume cel de la Incești.

Am considerat impresiile ei relevante tocmai pentru că nu descriu atmosfera de-acolo într-un alb imaculat sau într-un negru de mormânt, ci, în ciuda experienței personale mai degrabă nefericite, amintește și de lucrurile bune de-acolo.

Rămâne, dincolo de detalii, o nouă confirmare clară a lipsei de îngrijire și tratament pentru acei oameni extrem de vulnerabili, în special adulții cu dizabilități mintale.

Am rămas, deci, la aceeași concluzie: că lipsa autorizării nu este doar un „moft woke”, ci a însemnat privarea celor mai fragili dintre semenii noștri de dreptul la îngrijire conformă cu nevoile.

În egală măsură, am discutat și despre importanța tragerii la răspundere, poate chiar și penală, a inconștienților care, ca reprezentanți ai statului, trimiteau acest gen de oameni vulnerabili „în locuința dlui Pașca Viorel”. Inconștienți cu nume și prenume, după cum veți auzi.

Mulțumim tuturor pentru încredere și sprijin! Contează cu atât mai mult în vremuri în care the greater good pare din ce în ce mai greu de găsit.

Pe joia viitoare!

-----------

Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: ⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠www.patreon.com/judecatadeacum⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠⁠.

Mulțumim!

Podden och tillhörande omslagsbild på den här sidan tillhör Ovidiu Vanghele&Vlad Stoicescu. Innehållet i podden är skapat av Ovidiu Vanghele&Vlad Stoicescu och inte av, eller tillsammans med, Poddtoppen.