„Indiferent de confuzia pe care oamenii din jurul nostru o dovedesc, noi Îl proclamăm mai departe pe Isus, noi Îl arătăm mai departe pe Isus, noi Îl trăim în viața noastră mai departe pe Isus. Pentru că în cele din urmă, Cel care ridică acea confuzie din viața noastră și din viața celorlalți este Duhul lui Dumnezeu.
În fața cui îți trăiești tu spiritualitatea? Înaintea oamenilor? Îți trăiești viața aceasta de credința ca să o vadă ceilalți? De ce trăiești spiritualitatea pe care o trăiești? Pe ce se bazează ea? Pe ce se bazează spiritualitatea ta? Pe nu știu ce experiențe, pe fapte concrete? Pe ce se concentrează spiritualitatea ta? Dragilor, fie ca Domnul să ne ajute să nu trăim pentru noi înșine ci pentru Cel care ne iubește cu o dragoste extravagantă. Pentru cine trăiești tu?
Sunt mulți oameni și multe biserici creștine care Îl cunosc pe Isus doar în felul cărnii. Întrebarea care se pune este: „Cum Îl cunoști tu pe Isus?””